luni, 8 noiembrie 2010

Pragu' celor 7 ani

Pragu’ de Sus a trecut de 7 ani. E o perioadă destul de lungă, în care ne-am păstrat identitatea pe scena locală din Timişoara. Poate s-ar fi cuvenit ca după atâţia ani, să avem acoperire naţională, numai că discutăm de o industrie în care, mai mult decât orice, contează banii şi publicitatea. Cu toate acestea, Pragu’ de Sus are semnal şi în alte zone ale ţării. Nu vreau să mă pierd în statistici şi date tehnice. Avem două albume de compoziţie şi lucrăm la al treilea. Avem un public frumos în Timişoara iar cântecele noastre sunt bine primite de cei care le aud pentru prima dată. La Festivalul Castanilor din Ploiesti am simţit acest lucru, oamenii cantand spontan alături de noi.
Acum urmează confirmarea bunei creşteri, urmează o etapă în care Pragu’ de Sus trebuie să se şlefuiască şi să-şi găsească esenţele.

Am avut un concert aniversar in Life ! Pub, la Timişoara, pe 29 octombrie 2010. Locul s-a inaugurat odată cu acest eveniment, de aceea nu am putut pregati totul aşa cum se cuvine. În ziua concertului încă se lucra la amenajare, iar sistemul de sunet a fost unul improvizat. Le cer iertare celor care m-au rugat să le rezerv locuri şi s-au trezit în picioare! Eu am transmis mai departe fiecare rezervare, numai că a fost dificil să se ţină o evidenţă. Asta şi pentru că a venit foarte multă lume (aproximativ 300 de persoane), clubul fiind plin până la refuz. Sunt dator să le cer scuze şi spectatorilor care au stat în jumătatea din spate a sălii. Mulţi mi-au spus că nu se auzea foarte bine, dar mai mult de atât nu am putut face în timpul scurt pe care l-am avut la dispoziţie. Am făcut aceste precizări pentru a se înţelege că ne pasă şi pentru a vă asigura că atât noi, Pragu’ de Sus, cât şi colegii din Life ! Pub, vom încerca să evităm pe viitor astfel de probleme.
S-a cântat din suflet, direct, fiecare încercând să construiască în jurul ideii generale a spectacolului. Am început cu 4 piese interpretate acustic. Apoi a intrat Arpi Kajtar, care pe 26 octombrie împlinise 60 de ani. Ne-a „îngropat” cu volumul mare al chitării pe scenă, subliniind astfel că talentul nu e influenţat de trecera anilor. Ne-am ţinut pe picioare şi am cântat cu el „Buchet de Reverii” şi „De ce”. A urmat virtuosul chitarist Cristi Iakab din Reşiţa. Suflet mare, cu o voce pe măsură, a cântat cu noi, apoi singur „I Belong To You”, după care l-a chemat pe Arpi la un ”jam” de blues clasic. Cei de la Rockabil (proiect din care fac parte 2 membrii Pragu’ de Sus: Andrei Comşa – bas şi Marian Draghia – chitară solo) au mai antrenat atmosfera, prin piesa „Rockin' All Over The World”. Ducu Bertzi a ieşit afară pentru a vorbi în direct la emisiunea “Omul cu chitara” (Radio România Actualităţi). Am amânat recitalul lui Ducu, intrând eu singur cu un cântec nou intitulat “Nu uita de lumină” pe care nu-l mai auziseră nici măcar colegii de trupă. De fapt, l-am început singur, pentru că mi s-au alăturat Cristi, Marian şi Bebe. Aşa au simţit, mi-au spus, iar pe mine m-a bucurat sinceritatea şi implicarea lor! Am continuat, invitând-o alături de mine pe Monica Izvănariu, o prietenă care a studiat jazz-ul şi a ajuns să cânte folk! Cântecul nostru “Aniversare” punctează chiar titlul evenimentului. “Ce să-ţi mai spun, ce să-ţi mai dau, de ziua ta?...”, după care intră Ducu Bertzi! Publicul fericit a fredonat alături de Ducu binecunoscutele lui piese. Am facut un duet la piesa lui Dylan “Nu-i nimic, asta e!”, după care, din nou Pragu’ de Sus pe scenă. O altă compoziţie nouă, „Zadarnic”, de data aceasta repetată cu Stefan Gartner la tobe, după care o surpriză: Ştefi îi lasă locul de toboşar lui Bebe şi ia trompeta, cântand alături de noi şi de cei din sală „M-am săturat”. Încheiem cu „El-Zorab” şi „Nu e timp”. Coborâm de pe scenă, ne îmbrăţişăm, iar aplauzele ne însoţesc. După cateva minute de linişte, începe galeria: „Pragu, Pragu, Pragu...” Revenim pe scenă cu „Nimeni, nimeni”. Galeria continuă: „Ducu, Ducu...” Ne regăsim aproape toţi pe scenă, cântând „M-am îndrăgostit numai de ea”. Ducu plusează cu „Fost-am fiu’ pădurii”, ne luăm la revedere, plecăm, dar publicul insistă! Un ultim mesaj evident: „Piesa-i gata, trag oblonul, / Ei, ce ploaie e afară / Dacă v-au plăcut bufonii, / Mai poftiţi şi-n altă seară!”

Faptul că aţi venit în număr aşa de mare, că aţi cântat şi aţi rămas cu noi până la final, că ne-aţi chemat la bis, toate acestea ne bucură şi ne onorează. Până la urmă, aici e marele câştig după 7 ani, că dincolo de detalii, rămâne esenţa: un spirit curat al muzicii şi poeziei cântat de Pragu’ de Sus, de colegi ca Ducu Bertzi, de veterani ca Arpi Kajtar, de muzicieni sensibili ca Monica Izvănariu sau Cristi Iakab, de tineri cu atitudine ca trupa Rockabil şi, cel mai important, de voi cei din public, care respiraţi suma trăirilor noastre. Aşa, ţinându-ne de mână, poate nu vom uita de lumină...

Călin Bârcean şi Pragu’ de Sus

5 comentarii:

  1. La Multi Ani, Pragule! Acum ai 7 ani de acasa, esti baiat mare :)
    Iti dorim numai bine, bucurii, impliniri si multe concerte!
    Flavius, Laura si David

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumim de urări unei familii de basist! Cum Flavius e parte din familia Pragu' de Sus, îi dorim prosperitate pe toate fronturile! Cu menţiunea că numărul membrilor familiei trebuie să fie mai mare sau egal cu numărul corzilor propriului instrument! (La mine se pune chitara, nu clapele...)
    Călin

    RăspundețiȘtergere
  3. Fost-am omul petrecerii, fost-am omul B E R II, dar in primul rand fost-am/sant/voi fi Fan(e)-ul vostru. Eheeeee....ce distractie in sala! Mie mi-au placut bufonii.......desigur....voi pofti si-n alta seara. La Multi Ani! si la mai mare....alaturi de noi ;-) .

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua
    Imi cer scuze ca va deranjez insa va scriu pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://i-love-iasi.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Campionat Spania
    Daca doriti sa facem schimbul doresc sa-mi spuneti titlul linkului dumneavoastra( adresa mea de mail este iacob_ctin@yahoo.com).
    O zi buna va doresc

    RăspundețiȘtergere