miercuri, 27 octombrie 2010

Cântec de familie

Cântec de familie
(Muzică şi text: Călin Bârcean)

Mi-ai dat într-o vară, până târziu,
Motive să te ştiu
Mi-ai dat fără vorbe, rând după rând,
Lumină-n orice gând

Mi-ai dat mai apoi voie să-ţi spun,
Că vreau să-mi stai în drum
Mi-ai dat numai mie voie să-ţi cer
Viaţa-n orice fel

Numai tu ştii câte le-am putut visa
Ascuns în palma ta!

Mi-ai dat prea curat de la-nceput,
Întregul tău trecut
Mi-ai dat ca dovadă c-ai să rămâi,
Iubirea ta dintâi

Numai tu eşti în măsură să asculţi
Când anii sunt prea mulţi

Mi-ai dat ca minune fără hotar,
Atâtea vieţi în dar
Mi-ai dat ca răspuns, zi după zi,
Lumină prin copii

Numai tu eşti în putere să mă vrei
Când anii sunt prea grei!

Numai tu ştii, să mă duci prin viaţă-n zori
Dincolo de nori.

Noaptea

Noaptea
(muzică: Marian Draghia; text: Călin Bârcean/Marian Draghia)

Noaptea cade prea uşor
Întunericul de ieri,
Răsturnat peste decor
M-a oprit să-ţi dau ce-mi ceri.

Câte vise m-au ajuns
Până să le cumperi tu
Ţi-a scăpat un mic raspuns,
Ţi-a scăpat să-mi spui că „nu”!

Ca un trecător grăbit
Pe trotuarul dintre noi
M-am împiedicat grăbit
De ideea ta de „doi”.

Dar afară e la fel şi făr de ploi
Vântul parcă ne-a uitat
În bătaia lui oraşul, ca şi noi
De lumini s-a dezbrăcat.

M-am săturat

M-am săturat
(Muzică şi text: Călin Bârcean)

Iubito vreau să-mi dai un semn,
Să-mi cumperi un căţel de lemn
Nu te speria şi nu zâmbi
Nu mai sunt cel pe care-l ştii!

Îmi şifonezi haina cu dungi
Şi mă mai şi pătezi pe blugi!
Până şi cel mai sincer gând
Tu vrei să-l scuturi de pământ!

Să fie de vină tricoul ce-l porţi,
Sau poate-i iubirea trasă la sorţi?!
E timpul să spun: „m-am săturat”
Dar sufletul meu e prea şifonat.

Eşti sigură că n-ai greşit?
Sau în iubiri te-ai rătăcit!
Cum naiba umbli noaptea-aşa
Lăsând păreri la uşa mea!

Vezi bine că mă străduiesc
Într-un târziu deloc firesc
Şi-ţi cumpăr flori, ţi-aduc ardei,
Dar ţie-ţi trebe’ ghiocei!

Şi-acum ce-aş mai putea să spun?
Să sparg baloane de săpun
Sau să le-arunc la nesfârşit
Cum mă arunci tu pe nimic

Dar eu te iert şi te-nţeleg
În tot scenariul ăsta bleg
Un singur lucru nu uita:
Mai treci pe lângă uşa mea.

La drum

La drum
muzică şi text: Călin Bârcean

La drum, iubito, suntem duşi
Trăsura nu mai are uşi
Când i le pun – mă tot întreabă –
În fond, la ce atâta grabă?

Şi tu, care ştiai prea bine
Că vreu să plec la drum cu tine
De ce n-ai pus pe vizitiu
Să mă-nştiinţeze că-i târziu!

Că secolul prin care eu
Merg cu trăsura teleleu
Nu prea se dă jos din maşină
Deci clar, e secolul de vină!

Nici vorbă cum că eu aş fi
Răspunzător de nebunii
E secolul, sau poate veacul
El este carul, tu eşti acul...

Şi eu în fine, scos din grotă
Nu sunt decât o papiotă
Dusă-n trăsură de-un birjar
Prin veacul care este car.

Călător prin timp

Călător prin timp
(muzică: Marian Draghia; text: Călin Bârcean/Marian Draghia)

Sunt un călător prin timp
Umbră a primului meu anotimp
Din zile apuse caut să culeg
Trecutul întreg

Chema desculţă secunda în gând,
Ochii ascunşi de suflet flămând
Mă chema destul să mă pot apropia
Timpul curgea.

Sunt un călător...

Am vrut într-o clipă de drum să-i spun
Paşii spre mine eu să-i îndrum
Culori ce din soare desprinse se duc
Dau să le-apuc

Norii de ieri, ce nici mâine nu trec
În palmele ei uşor se petrec
Lacrima dintre noi s-a uscat
Timpul a stat.

Sunt un călător...

Lumina pătrunde-n faţă lovind
Şi urmăreşte fuga de timp - un călător
Trezitul de noapte şi ceaiul din zori
Aruncă în lumea dusă de nori - un călător

Drumul mă apasă în bătaia pietrelor
Un călător...

Peretele alb

Peretele alb
(muzică: Marian Draghia; text: Călin Bârcean/Marian Draghia)

Acelaşi perete lângă mine,
Televizorul a tăcut
Aceleaşi păreri de rău spre bine
Pentru tine le-aş fi vrut!

Prea uşor se schimbă ceasul
Prea puţine ne rămân
Nu ne mai ascultă glasul
Nu ne-ascultă până când

Din toate cele, doar tu mi-ai mai rămas
Pentru tăcere...

Şi nici n-a trecut o după-amiază
Nici nu s-a stins un asfinţit
N-ai mai rămas la fel de trează
Şi uite aşa n-am mai venit

Din mare

Din mare
(muzică: Marian Draghia; text: Călin Bârcean/Marian Draghia)

Roşu ieşea din mare
Galben – pierdut în zare
Purpuriu, albastru, violet
Decupau văzduhul învârtindu-se încet
Aşteptând să vadă ce-ai de zis
Curcubeul evada din paradis.

Norul trezeşte marea
L-a speriat la rândul ei,
L-a speriat culoarea
A încercat să se ascundă dup-un val
De-o pasăre ce se grăbea spre mal
Când vântul l-a găsit într-un târziu
L-a dus departe, nu mai ştiu...

Dar norul te-nsoţeşte până-n larg
Tremurând, ca o pânză albă fără de catarg
Pescăruşii au zburat, poate te-au chemat
Din mare.

Nu e timp

Nu e timp
(muzică: Marian Draghia; text: Călin Bârcean/Marian Draghia)

Dimineaţa sari, ceasul te-a trezit
În oglindă-ţi laşi chipul adormit
În troleu te-arunci, de-o bară te ţii
Nici nu mai observi zorile de zi!

Nu e timp, nu e timp de nimic!

La servici găseşti ce-ai lăsat de ieri
O cafea aştepţi şi încerci să speri
Zarvă mare iar se analizează
Te întrebi cum poţi, dar ce mai contează!

Îndoit de stres, lucru-ai terminat
Fugi iar la troleu ca un apucat
Acasă ai ajuns, nevastă, copii,
Ziar, televizor, s-a dus încă o zi!

marți, 26 octombrie 2010

Ultimul poet

Ultimul poet
(muzica: Bârcean Călin; versuri: Serghei Esenin/trad. G. Lesnea

Sunt ultimul poet cu satu-n glas,
Podeţ umil de scânduri în cântare,
Fac liturghia mea de bun rămas,
Mestecenii, cădelniţând frunzare.

Cu flacără de aur, ca un semn,
Îmi ard făclia din trupeasca-mi ceară;
Şi răguşit, al lunii ceas de lemn
Mi-o bate pentru cea din urmă oară.

Curând veni-va oaspete de fier,
Pe-albastru câmp, poteca o va-nfrânge.
El, lanul de ovaz, muiat în cer,
Cu mâinile lui negre, îl va strânge.

Cântările-mi nu pot trăi cu voi,
Ne-nsufleţite palme, reci, străine!
Doar spicele şi caii din zăvoi
Or să tânjească veşnic după mine.

Nimeni, nimeni

NIMENI, NIMENI
(muzică şi text:Călin Bârcean)

Nimeni, nimeni nu-ţi poate da
Gânduri scumpe numai aşa
Nimeni, nimeni din câte ştiu
Nu te poartă aşa târziu!

Nimeni, nimeni, din ce-am aflat,
Aşa bine nu te-a purtat!

Ei şi daca tu ai şti
C-am rămas deunăzi
Prizonier legat cu sfoară
În această primă gară
Ei şi de-ai putea pricepe,
C-am urcat atâtea trepte
Să te pot vedea
Numai a mea!

Nimeni, nimeni din ce s-a spus
Nu te poartă aşa de sus!
Nimeni, nimeni, din ce-am văzut
Fără tine n-ar fi putut.

Gândul matinal

Gândul matinal
(Muzică şi text: Călin Bârcean)

Dimineaţă-i acum, dimineaţă îmi spun,
Lumina cade pe podea
Un prea sincer tablou ce se miră din nou
Şi toate ăstea... doar aşa

Nu am crezut că-i dimineaţă,
Că am surâsul tău pe faţă
E ziua în care urmează să vii...

El-Zorab

El-Zorab
(muzica: Bârcean Călin, versuri: George Coşbuc)

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- „Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să-l vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu, şi-l las la trap
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Ai mei pierduţi sunt, paşă toţi!
O, mântuie-i, de vrei, că poţi!
Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!
Dă-mi bani! Dacă-l găseşti pe plac,
Dă-mi numai cât socoţi!”


- „O mie de ţechini primeşti?”
- „O paşă cât de darnic eşti?
Mai mult decât în visul meu!
Să-ţi răsplătească Dumnezeu
Aşa cum îmi plăteşti!”

Arabul ia, cu ochii plini
De zâmbet, miia de ţechini -
De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi,
De-acum vor fi şi ei bogaţi,
N-or cere la străini!

„Copiii mei cum să-i îmbun?
Nevestei mele ce să-i spun
Când va-ntreba de El-Zorab?
Va râde-ntregul neam arab
De bietul Ben-Ardun!”

Se-ncruntă paşa: - „Eşti nebun?
Voieşti pe ieniceri să-i pun
Să te dea câinilor? Aşa!
E calul meu, şi n-aştepta
De două ori să-şi spun!”


„- Al tău? Acel care-l crescu,
Iubindu-l cine-i: eu, ori tu?
De drapta cui ascultă el,
Din leu turbat făcându-l miel?
Al tău? O, paşă, nu!

El scoate grabnic un pumnal,
Şi-un val de sânge, roşu val
De sânge cald a izvorât
Din nobil-încomatul gât,
Şi cade mortul cal.

Se-ntoarce-apoi cu ochi păgâni
Şi-aruncă fierul crunt din mâini:
- „Te-or răzbuna copii mei!
Şi-acum mă taie, dacă vrei,
Şi-aruncă-mă la câini!”

Octombrie

Octombrie
(muzica: Bârcean Călin, versuri: George Topârceanu)

Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi-acum abia pluteşte în mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…

Iubiri agricole

Iubiri agricole
(muzica şi text: Bârcean Călin)

În sat iar noaptea s-a lăsat
Mult prea duios,
Pot spune că am terminat
Cartofii de scos.

Iubita mea poţi fi chiar tu
Numai te rog nu spune nu!
Alege fără şovaială
Viaţa la ţară.

Nu înţeleg cum poţi să faci
Vacanţa mare la oraş!
Alege fără şovăială
Viaţa la ţară.

Te-aş duce până-n Planu’ meu
Departe de sat...
Să recoltăm într-un târziu
Tot ce-ai visat !

Un corcoduş îngândurat
Îmi sugera c-ar fi păcat
Să nu profit cu mândra mea
De umbra sa !

Deci bine vezi că nu e greu
Sub corcoduş şi tu şi eu
Alege fără şovăială
Viaţa la ţară!

Un rând timid de cucuruz
Foşneşte într-una,
Ca farul de autobuz
Îţi pâlpâie luna.

Până şi buruienile
Se vor suci cu spatele
Când tu-mi vei cere-n gura mare
O sărutare !

Că tu nu ştii ce pot să spun
În anturajul unui prun!
Şi câte ceasuri pot cânta
În preajma ta.

Copii eram...

Copii eram…
(muzica: Bârcean Călin, versuri: Heine, trad. Şt. O. Iosif)

Copii eram p-atunci, copilă,
Copii drăguţi, copii vioi;
Ne cocoţam printre coteţe,
Dormeam în paie amândoi…

Iar oamenii veneau afară
Când noi cucurigam drăcoşi,
Şi ei credeau de bună samă
Că este cântec de cocoşi…

Ba stam adesea la taifasuri,
Ca doi bătrâni din vremi uitate,
Ne tânguiam că-n vremea noastră
Erau aşa frumoase toate;

Că dragostea, credinţa, cinstea,
Pe zi ce merge, tot dispar,
Şi cât de scumpă e cafeaua,
Şi banul cât e azi de rar!...

S-a dus copilăria noastră,
Şi toate-s de vârtej furate
Şi bani, şi vremuri, şi credinţă
Şi cinste, şi iubire, – toate!...

Te-am căutat

Te-am căutat
(muzică şi text: Călin Bârcean)

Pe 13 martie, către seară,
Eu şi vreo doi colegi, ca trei oameni betegi
Mergeam în pas de primăvară
De cămin ameţiţi şi de fete uimiţi

Poţi să visezi fără frică
O floare e totuşi prea mică
Dar ţi-o dau şi-ţi mai şi spun unde stau!

Te-am căutat prin tot Complexu’ - mic şi slab,
Nu te-am găsit nici la o bere-n Irish Pub
Să te mai caut sau de-alte lucruri să m-apuc
Mai beau o bere-n Retro şi mă duc,
...mă tot duc!

Dar viaţa-i nebună, nebună
De căutări sătul sunt, aici jos pe pământ.
Încerc mâine seară pe lună
Poate-acolo ‘or fi fete sute şi mii.

Aniversare

Aniversare
(muzică şi text: Călin Bârcean)

Ce să-ţi mai iau de ziua ta?
Ce să-ţi mai spun, ce să-ţi mai dau, e altceva...
Cu ce mă-mbrac în altă zi?
Şi când trăiesc, şi când iubesc unde voi fi?

Un ochi aprins, unul mirat
Şi amândoi te-au deocheat!

Din seara asta până joi
Mai suntem eu? mai suntem tu? mai suntem noi!
La anu’ ce voi mai visa?
Tot eu voi fi? va fi la fel şi ziua ta?

Iar noaptea cine ştie dacă
Va mai găsi acelaşi cer care să-ţi placă...
Lăsând în pace viaţa mea
Mă-ntreb şi eu, numai aşa:

Ce să-ţi mai spun, ce să-ţi mai dau de ziua ta?

Buchet de Reverii

Buchet de reverii
muzica: Marian Draghia/Călin Bârcean
text: Marian Draghia/Călin Bârcean

Peste rouă
striga un foc arzând albastru spre argint, uşor
Către iarba
care-ascunde totul până-am să te simt în zbor

Haide, haide, haide hai să trecem puntea
Haide, haide, haide hai, să ne-nălţăm
Vino, vino, vino-acum, vino iubito
Îţi ofer dac-ai să vii un buchet de reverii.

Puful galben
peste pajişti moi de verde tremurând, în zbor
Stropi de viaţă
din pământul serii drumul lăcrimând uşor.

Haide, haide, haide hai să trecem puntea
Haide, haide, haide hai, să ne-nălţăm
Vino, vino, vino-acum, vino iubito
Îţi ofer dac-ai să vii un buchet de reverii.

Curg aievea
mii de gânduri de la mine înspre zi uşor,
Din furtuna
întâmplării care vrea şi ea să vii în zbor.

miercuri, 20 octombrie 2010

Ce facem cu festivalurile de folk?

Nu am mai participat la Festivalul Castanilor Ploiesti de la ultima eitie in care prezenta Gabi Dobre (anul 2004 cred). Ca si organizare, lucrurile s-au schimbat mult in bine. De la conditiile de cazare si masa pana la cele de sunet, totul s-a imbunatatit. Apreciem si grija organizatorilor fata de concurenti si de bunul mers al festivalului. Cat despre public, aici a fost poate cel mai mare plus al acestui Festival. In cele 11 editii ati reusit sa formati un public avizat si e mare lucru in zilele noastre ca oamenii sa umple o sala pentru muzica si poezie! Pentru Pragu’ de Sus, marele castig a fost ca cei din sala au cantat cu noi si ca ne-au oprit pe strada pentru a ne cumpara albumele! Mai mult, cineva ne-a spus ca ne tine minte de cand am fost ultima data la Ploiesti, desi trecusera 6 ani! Dincolo de competitia pe care o presupune orice concurs si fara nicio legatura cu lista premiantilor, indraznim sa facem cateva sugestii.

O prima problema a festivalurilor de acest gen este discrepanta dintre perceptia juriului si cea a publicului. Daca noi am venit acolo sa cantam pentru public, majoritatea concurentilor au venit sa cante pentru juriu. Am vazut concurenti care au adunat un sac de diplome si au ramas in anonimat. Juriul ar trebui, in cel mai bun caz, sa deschida drumul concurentilor spre public, sa ajute la aceasta sudare. Orice artist care pleaca la drum cu o chitara in spate trebuie sa stie ca daca nu ajunge in inima omului simplu, atunci degeaba canta. Ar fi bine ca dupa festival, specialistii din juriu sa aiba o discutie deschisa cu concurentii (un fel de conferinta), in care sa se dezbata probleme reale ale scenei muzicale din care provine fiecare artist, sa se caute solutii, sa se stabileasca proiecte viitoare. Asadar, nu ar trebui sa existe 2 poli spre care artistul sa transmita, ci ar trebui sa fie in primul rand PUBLICUL, prin filtrul caruia mesajul sa ajunga la juriu. Juriul si concurentii ar trebui sa formeze o echipa cu scopul clar de a cuceri publicul. Deasemenea, conteaza mult ca in juriu sa existe artisti bine ancorati in piata muzicala ACTUALA.

O alta problema e ce fac acesti tineri dupa ce castiga un premiu? Raman cu bucuria momentului si atat. M-a surpins sa vad ca niciun concurent nu avea un album inregistrat, o carte muzicala de vizita cu care sa se prezinte, desi erau incarcati de premii si distinctii! Aici puteti interveni dumneavoastra, organizatorii, editand in fiecare an o compilatie a festivalului. Un CD pe care sa intre cele mai bune piese din concurs si pe care sa-l oferiti spectatorilor, in pretul biletului, la editia viitoare. Asa ar ramane ceva in urma, iar muzica tinerilor ar circula catre public. Inregistrarile pot fi facute live, fara mari costuri suplimentare. Deasemenea, acea compilatie ar putea fi distribuita catre juriu, radiouri si presa pentru promovare. Poate aici s-ar putea indrepta si taxa de participare. Chiar si renuntarea la unele premii in favoarea acestui disc ar fi un mare castig! Daca mai gasiti si o casa de discuri care sa va promoveze la nivel national deja ar fi un pas urias in fata.

Cum la Festivalul Castanilor exista un public format, idea de concurs intarit de regulamente si juriu ar trebui sa lase loc ideii de concert, de show. Concurentii ar trebui sa fie incurajati sa faca exact ceea ce fac artistii celebri invitati in recital (bine, nu chiar sa cante cu negativ!). Altfel, vor exista mereu doua paliere care nu se vor intersecta: numele consacrate si concurentii.

Ar ajuta mult si daca fiecare ar canta 3-4 piese, nu doar 2 cum e acum. Artistul s-ar prezenta mai bine, ar avea timp sa ajunga la public, iar cei din sala l-ar percepe mult mai usor. Mai putini pe scena, dar buni!

Tot legat de public, consideram ca organizarea serii de gala in aer liber nu e o idee potrivita. O piata publica nu-ti poate oferi confortul si intimitatea pe care ti le ofera o sala de spectacol. Intelegem idea de popularizare a fenomenului, poate si impinsa de un avant politic, dar e mult mai bine atat pentru artisti cat si pentru public sa se intalneasca intr-un loc adecvat muzicii si poeziei.

Pentru noi, cei de la PRAGU’ DE SUS, a fost o experienta utila. Am cnoscut generatia actuala de folkisti si am stabilit noi contacte in domeniul muzical. Fata de folkul “haiducesc” intalnit cu 6 ani in urma, acum ne-am bucurat sa gasim un aer proaspat adus de cei tineri. Ar fi util ca fiecare participant sa faca o cronica a festivalului, iar cei din juriu sa impartaseasca idei si sugestii atat catre concurenti, cat si in mediile in care activeaza.

Vom posta aceste pareri si pe blogul nostru, pentru a stimula discutii si pentru a gasi solutii constructive legate de fenomenul folk, fenomen in care, chiar daca folosim chitari electrice, ne regasim si noi.
Cu muzica si poezie,
PRAGU’ DE SUS !